M-a pus dracul să scriu că eu unul nu cred că asemenea demonstraţii cum au fost cele din Capitală şi din România pot fi orchestrate. Atât mi-a trebuit! M-am trezit bombardat cu tot felul de informaţii şi asaltat de tot felul de persoane. Adevărul este că există nenumăraţi compatrioţi cărora li se rupe în paişpe de puterea serviciilor secrete şi de ipotezele jurnaliştilor. Au informaţiile lor, pun cap la cap alte date şi informaţii şi îşi alcătuiesc singuri concluzia pe care şi-o rostesc în faţa celorlalţi, fără să se gândească, oare nu păţesc ceva, oare nu mă ascultă SRI-ul? Şi dacă mă înjură ziariştii la televizor? Trebuie să recunosc că afirmându-mi public naivitatea m-am ales cu date suficiente ca să pot spune că toate demonstraţiile din România care au dus la căderea guvernului Ponta au fost o operaţiune orchestrată. Ar fi un mare elogiu pentru puterea de bondar a ONG-urilor implicate! Numai că ele au făcut mult zgomot, au amplificat la trompete şi microfoane mesajele demolatoare, dar nu au fost nimic mai mult decât grupusculele care au trimis mulţimea în stradă şi au înfierbântat-o. Ei au fost agenţii care au încercat să mobilizeze (scenele cu scena sunt admirabile şi grăitoare), să mobilizeze, să strige împotriva partidelor, să ceară desfiinţarea Parlamentului şi aşa mai departe. Adevăratul organizator a fost şi este însă altcineva. Şi de aici mai departe lucrurile devin extrem de complicate. Adică devine imposibil de strâns probe. Ele se pot eventual înlănţui prin deducţii logice, prin prezenţe simultane în organisme, prin promovări cu cântec, prin identitate de limbaj cu planuri de diversiune etc. Cine vrea să afle întreg adevărul (scenariu) n-are decât să citească şi să îşi construiască singur această jucărie logică produsă de gândire şi care ne duce la birourile inaccesibile ale serviciilor secrete româneşti. Şi străine!Adică departe, foarte departe! Şi încă o precizare. Eu n-am susţinut niciodată că accidental tragic de la Colectiv a fost o explozie, un atentat, o diversiune. M-am aşezat sănătos pe butucul pe care stau când susţin că demonstraţiile au fost organizate pentru debarcarea guvernului Ponta şi pentru instalarea ”guvernului meu”, adică a lui Klaus Iohannis.
Mă simt ca o barză chioară căreia Dumnezeul presei îi face cuib din când în când. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori în viaţă. Şi atunci am avut sentimentul ciudat că mi se spune, ai grijă de pix, că eu îţi împing martorii şi dovezile! Aşa şi acum! Oamenii Monicăi Macovei şi ai Cristinei Guseth, cu încă vreo câteva ONG-uri, au ieşit în piaţă şi au încins lumea revoltată de tragedia de la Clubul Colectiv. Şi au împins-o uşor-uşor spre contestarea partidelor politice, a parlamentului şi cu ţelul formării unui nou partid emanat din stradă, din chiar minunatul simbol al democraţiei care este Piaţa Universităţii. Cu aerul că aparţin străzii, adică valurilor de demonstranţi, aceşti ONG-işti vanitoşi, flămânzi de putere şi în acelaşi timp ascultători faţă de stăpânii şi finanţatorii lor au şi anunţat programul unui nou partid, Iniţiativa România, şi au început să lucreze la el, să-l facă primar al Bucureştilor pe Nicuşor Dan, să o ridice pe Crisina Guseth în guvernul Cioloş şi apoi să impună partidul ca reprezentant şi voce a generaţiei tinere, ieşită la proteste în acele zile prin Bucureşti şi prin toată ţara. Cu experienţa lor într-ale diversiunii, comunicării şi protestului, ei au reuşit să inoculeze în demonstranţi sloganuri anti-democratice. Ba au încercat să creeze o stare de ameninţare şi iluzie, de pericol şi de prăbuşire a României, făcând astfel posibil să treacă prin parlament un guvern încropit. Dar ce guvern, cu un chiloţar drăguţ la cârma Ministerului Sănătăţii şi care în fapt nu era decât o propunere neroadă a unui liberal, Cristian Buşoi. Aceiaşi militanţi care au puz bazele lui M 10 (o emanaţie a băsiştilor, a ONG-urilor finanţate din străinătate, unele purtătoare ale unor comandamente scrise prin alte cabinete politice) au încercat să lanseze şi un partid politic zis al străzii, în fapt simbolului numit Piaţa Univerrsităţii controlat însă de prin respectivele ONG-uri.
Gonflarea demonstraţiilor de aceste ONG-uri (invitate şi în consultările simulate la Cotroceni) a dus România într-o criză politică şi mai departe, la instalarea mult visatului ”guvern al meu” dorit de Klaus Iohannis şi înfăptuit pe SRI şi alte servicii şi cu ajutorul unui hei-rup al lui Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea. De fapt, România a ajuns la un guvern de tehnicieni susţinut de partide şi prin trădarea PSD-ului (care s-a ales cu un post de vicepremier şi cu fotoliul de la Ministerul Dezvoltării) şi de disperarea lui Gabriel Oprea de a scăpa de folosirea abuzivă a coloanelor de însoţire şi a motociclistului Gigina. De fapt, construcţia democratică din România (cea cu guvern rezultat din negocierile purtate între partidele parlamentare) s-a prăbuşit de la PSD-ul care şi-a abandonat condiţia prin Liviu Dragnea,(peste noapte extrem de generos şi de acord cu orice) şi prin schimbarea de macaz a lui Gabriel Oprea, cel care a folosit ”interesul naţional” până la nivelul monedei de schimb pentru salvarea sa.
Asta a vrut Klaus Iohannis şi nu putea fi împlinit decât de cei care îl servesc sau vor să obţină ceva de la el. Iar între cei implicaţi în instalarea ”guvernului meu” în Piaţa Victoriei se află zeci şi zeci de băsişti, de care Klaus Iohannis nu s-a depărtat niciodată. Nici el şi nici Traian Băsescu.
Căderea guvernului Ponta se arată din ce în ce mai mult a fi fost o cacealma jucată cu măiestrie de agenţii de influenţă, speculanţi de clasă ai sentimentelor de durere şi revoltă din piepturile a zeci şi zeci de mii de români ieşiţi în stradă. Ei au încercat să-şi arate dispreţul şi să protesteze faţă de mântuiala controalelor de la ISU (tot sub conducerea lui Gabriel Oprea) iar artizanii democraţiei româneşti au deturnat totul pentru ca “guvernul meu” să se instaleze în Piaţa Victoriei.
Problema care mai rămâne este simplă. Asta a vrut România? Sau numai Klaus Iohannis şi trepăduşii săi şi ai lui Traian Băsescu?
